SUDOR ELECTRIC
Sudorul realizează lucrări de îmbinări nedemontabile prin diverse procedee de sudură, pentru obținerea unei game variate de produse, folosind utilajele și echipamentele specifice tehnologiei de sudare indicate în documentația tehnologică.
Principalele activități desfășurate de sudor sunt:
- Identifică, verifică și utilizează SDV-urile și echipamentele, în vederea realizării de îmbinări sudate, în funcție de procedeul de sudură ales și specificațiile tehnologiei de sudare indicate în documentația tehnologică.
- Pregătirea operației de sudură, în funcție de specificul ansamblului ce trebuie realizat și caracteristicile mecanico- chimice ale materialelor.
- Manipularea și transportul semifabricatelor și al reperelor realizate, în condiții de siguranță, cu respectarea procedurilor specifice.
- Efectuarea diferitelor procedee de sudare, în funcție de caracteristicile constructive și funcționale ale construcției sudate .
Locul de desfășurare a activității
- ateliere specializate de sudură, închise sau deschise, în care se realizează repere sudate simple și complexe, șantiere, în care se pot efectua și lucrări la înălțime ateliere de recondiționări, izolate și marcate, conform reglementărilor legale în vigoare.
Locul de desfășurare a activității este supus situațiilor de riscuri majore:
- date de mediul nociv de lucru, de noxe și emanații de gaze, precum și de radiațiile produse în timpul operației de sudare date de pericolul de electrocutare și de pericolul exploziilor buteliilor de oxigen, bioxid de carbon date de pericolul de lucru la înălțime, etc.
Riscurile pot fi:
- Inhalare gaze nocive, iradiere, arsuri, electrocutare, căderi de la înălțime, afectarea vederii, loviri, striviri, etc.
Repere realizate
- Diverse tipuri de îmbinări nedemontabile, construcții metalice, subansambluri și ansambluri diverse, unituri, caroserii, profiluri, țevi, recipiente de diferite tipuri și dimensiuni, etc.
Competențele sudorului se referă, în general, la:
- capacitatea de cunoaște și de a respecta documentația tehnică/ tehnologică și de control necesară în activitatea curentă .
- capacitatea de a monitoriza parametrii regimului de sudură/ tehnologici în funcție de procedeul de sudare , materialele care se utilizează și echipamentul de sudat existent .
- capacitatea de a identifica defectele apărute la piesele prelucrate sau la echipamentele folosite .
- rigurozitatea, corectitudinea și acuratețea cu care respectă prescripțiile tehnologice .
- spiritul de observație , vigilența , responsabilitatea cu care efectuează verificarea calității sudurii executate
- spiritul de observație, rigurozitatea, conștiinciozitatea cu care respectă normele de securitatea muncii .
- operativitatea și eficiența cu care intervine pentru remedierea sau anunțarea defectelor .
Pentru realizarea activităților specifice, sunt necesare cunoștințe privind:
- Utilizarea și întreținerea SDV-urilor, echipamentelor din dotare
- Reglarea echipamentelor din dotare
- Procedee de sudură
- Utilizarea diferitelor tipuri de procedee de sudură
- Tipuri de echipamente de sudură și caracteristicile funcționale specifice
- Utilizarea instrumentelor de măsură și control
- Prevederile standardelor tehnice, normelor și normativelor în vigoare specifice procedeelor de sudare folosite .
- Defectele ce pot apărea în timpul operațiilor sudare, cauzele care le generează și modul de eliminare a acestora.
- Documentele specifice de realizarea calității lucrărilor de sudură electrică.
Cadrul legal
- Norme ISCIR, referitoare la omologarea procedurilor de sudare la instalațiile mecanice sub presiune, instalații de ridicat, autorizarea sudorilor
- NSSM și Prevenire Riscuri
- Legea privind Protecția Mediului
COMPETENÈšE
- Aplicarea prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă și în domeniul situațiilor de urgență
- Aplicarea normelor de protecție a mediului
- Aplicarea procedurilor de calitate
- Organizarea locului de muncă
- Întreținerea echipamentelor de lucru
- Identificarea SDV- urilor și echipamentelor de sudare
- Pregătirea operației de sudare
- Executarea lucrărilor de sudare cu arc electric
- Executarea lucrărilor de sudare prin presiune
- Manipularea reperelor și pieselor sudate